E cald. Ciudată vreme avem vara asta! De fapt, nici nu mai știu dacă e vară, toamnă sau primăvară… parcă totul s-a schimbat.
Lucrez… stau în fața calculatorului, concentrată pe ce am de făcut și simt că nu e aer… Îmi ridic privirea spre aerul condiționat și văd cum curge apa din el direct pe micuțul dulap din lemn plin cu acte… ce bine că tocmai acolo am așezat bolul cu nisip decorativ în care am înfipt câteva bețișoare parfumate! Acum e plin cu apă amestecată cu nisip și bețișoarele nu mai au miros ?
Am chemat colegii de la tehnic să verifice aerul. Draga mea colegă de la oficiu a luat bolul să îl spele… Acum stă gol pe corpul de mobilă, transparent, stingher… nu mai inspiră nimic… să așez o floare în el?! Sau să cumpăr iar nisip?!….
Nu! Mi-a venit o idee pe cât de plăcută, pe atât de năstrușnică !!!
Surpriză! A mai trecut o zi și m-am reîntors la birou. De data asta nu cu mâna goală. Mi-am adus un nou coleg ?… un peștișor… nu e auriu, e roșu, mic și tare mândru de codița lui amplă.
L-am așezat în bolul meu mic unde i-am pregătit un ”pat” din pietricele albe. Văd că-i place! Înoată în cercul lui mic și își înfoaie coada. Sunt tare fericită! Și cred că și el este. Dacă mă uit bine la el, cred că îi place de mine… poate îmi îndeplinește și o dorință !!! ?
Toți colegii îl îndrăgesc și chiar și pe cei pe care nu i-am prea văzut zâmbind până acum, se înseninează când intră în biroul meu. Unii vin special să vadă ce mai face ”Pepe” – așa l-am botezat.
E minunat să vezi cum poți schimba starea oamenilor doar printr-un singur gest, o mică schimbare!
Cât de mult contează să ieși din rutină!
Până acum veneam la birou ca un mic roboțel, însă de câteva zile abia aștept să ajung aici și să-mi salut și să-mi hrănesc ”colegul”.
În semn de recunoștință el înoată în cerc în micuțul bol…
Oare e prea micuță căsuța lui?! Ce-ar fi să-i iau un acvariu?! Și să-i pun și un filtru?! Și câteva ornamente… Doamne! Abia aștept! Ce frumos ar fi! Deja sunt super entuziasmată și nu mai am răbdare….
I-am luat! Sunt fericită și mă uit cu entuziasm la capodopera mea… un acvariu micuț, plin cu pietricele colorate, cu stâncă, 3 plăntuțe și un filtru… Pepe? E și el pe acolo… speriat s-a ascuns după filtru. Lasă că se obișnuiește el… i-am schimbat căsuța, dar e mai mare, 
mai frumoasă, ce dacă nu mai e în mediul lui? Se obișnuiește el… Și totuși, de ce nu se mișcă de acolo?!… Nici bobițele nu și le-a mâncat. E tare apatic ! Și parcă stă cu burtica în sus… i-am făcut rău?! Toată strădania mea a fost în zadar?! De fapt… pentru cine am făcut asta?! Pentru el?!… sau pentru mine?!…
Revin cu picioarele pe pământ și mă gândesc la ce am făcut în aceste ultime zile… Și da. Vine de la mine….
Întrebare ”Coaching style” îmi vine în minte:
”Când ai mai făcut asta și cu cine?”
Vouă vi s-a întâmplat vreodată ca, din dorința de a oferi totul unei ființe dragi, să-i faci mai mult rău? Să o iubești atât de mult încât să o copleșești cu tot felul de cadouri, să o luați cu voi peste tot, să o mutați dintr-un loc într-altul spunând că e mai frumos acolo, mai nou, mai civilizat, să luați decizii pentru ea fără să o întrebați dacă și ea este de acord sau dacă este și dorința ei?!
Ați observat vreodată printre voi, persoane care, în aparență, au de toate, nu le lipsește nimic și cu toate acestea sunt nefericite?!
Cu toții ne dorim să facem totul pentru cei dragi. Însă ceea ce facem este pentru ei sau pentru noi?! Este dorința lor sau proiecția noastră?! Cine spune că noi suntem cei mai în măsură să decidem pentru ei?….
Silvia Milca Țilică
Mental Coach & NLP Practitioner